Notă: Dor Geta Popescu și-a pierdut viața într-o avalanșă în Munții Retezat, în data de 22 aprilie 2017.
Autor: Cristina Călinoiu
Întâlnirea
Era în București, la bunici, când ne-am întâlnit la final de iulie să stăm puțin de vorbă. În weekend, pleca înapoi la Râșnov, iar apoi într-o excursie ușoară până la Omu. „Excursie ușoară” (!) Ne-am plimbat prin Herăstrău, căci Geta preferă să meargă, decât să stea locului. Mai exact, să se miște. Se mișcă continuu. Chiar și când stă – ne-am așezat, totuși, la un moment dat, după vreo oră de plimbat – Geta se mișcă; gesticulează, se ridică, se așează, fandează de parcă ar fi la un atrenament de scrimă. Are un motor intern ce pare să nu se oprească nicio secundă. Și vorbește, vorbește mult. Și râde. Cu gropițe și ochi mari.
Geta
La școală, cu colegii nu are o relație cine știe ce, dar nici nu-i pasă. Spun despre ea că face pe grozava pentru că a fost prin atâtea locuri. Nu prea îi interesează de aventurile și reușitele Getei; de aceea, nici nu le mai povestește. O făcea la început, dar acum nu. Însă o tachinează și îi pun tot felul de șotii în cârcă. Geta nu prea poate tăcea, reacționează cu vorba, dar uneori îi mai scapă și un pumn ori un șut, drept pentru care taică-su mai este chemat pe la școală. Nu prea vine el pentru astfel de probleme; e treaba copiilor. I-a spus Getei mai demult să se descurce singură cu colegii. Vine, însă, atunci când e câte ceva de rezolvat cu profesorii, adică atunci când i se pare că Geta este desconsiderată ori nedreptățită.
Cum ziceam, nu are o relație prea grozavă cu colegii, dar nici nu-i pasă. Are câțiva prieteni buni cărora le spune câte în lună și în stele despre călătorii, și familia. Și cam atât. În schimb, a fost la vreo două școli să le vorbească copiilor despre munte. Mulți îi spun că vor și ei să meargă pe munte, pe unde a fost ea. „Dar nu-i lasă părinții”, zice Geta.
Pe ea, tatăl a încurajat-o mereu. De la el a pornit, dar n-a durat mult și rolurile s-au inversat – era ea cea care insista să meargă în expediții. A început la 3 ani, pe Postăvaru; anul acesta, la 13 ani era tot acolo, cu ai ei, sărbătorind ziua ei de naștere cu mâncare la ceaun, la cort. 10 ani. O viață întreagă, viața ei, pe munte.
Prieteni n-are prea mulți, spuneam. După sora ei, poate cea mai bună prietenă este o fată, Marinke, din Germania de fel. Cu Crina „Coco” Popescu, soră-sa, vorbește de toate, și de munte, și de băieți, de toate. Din păcate, nu prea mai fac multe împreună, căci Coco e la facultate acum, studiind energia regenerativă. Ea, Geta, vrea să facă Sportul. În America ori Austria, că „acolo sunt cele mai bune facultăți”. Dar e bună și la narat, spune Ileana, o prietenă de familie. „Este foarte expresivă, te poate face să-ți imaginezi clar, cu detalii, orice peisaj. Îi place și să deseneze, dar nu prea se pricepe”. Geta își amintește clar că, odată, pentru școală, la întoarcerea din vacanța de vară, a desenat o girafă și Muntele Kilimanjaro. Îi întrebase profesoara ce făcuseră peste vară, iar ea tocmai ce se întorsese din expediție…
La televizor, acasă nu se uită. Doar când merge la bunici ori stă la Ileana. Îi plac filmele, mai ales cele cu și făcute de Nicolaescu. A văzut Pistruiatul, seria Comisarul, Ringul, îi place și Rocky, chiar dacă nu-i cu Nicolaescu. De citit, citește, dar cam încet. Îi ia cam mult să termine o carte. „Cât mi-a luat mie să citesc Divergentul (n.r. prima carte din seria Divergentul, a Veronicăi Roth), Marinke a terminat toată seria”. Când am întâlnit-o, citea Sub aceeași stea, a lui John Green.
Cu animalele s-ar juca toată ziua. Acasă au avut doi câini, ciobănești caucazieni. „Și pisici. Multe. Acum, însă, nu mai avem niciun animal, că nu mai avem timp de ele”.
Merge mereu în tot felul de excursii, pentru că pe munte e inima ei. Dar dintre toate, favoritul este alpinismul de altitudine. Poate chiar e pe locurile 1-2-3. Apoi vine escalada. Se antrenează constant. Are chiar un panou amenajat de domnul Popescu, tatăl, adică, în casă. Când era mică-mică, a încercat să se urce pe un perete înclinat („surplombat puțin”, mai specific). N-a reușit, firește, dar tatăl ei și-a dat seama că merită să o îndrume în direcția asta. Așa a și făcut și, de la 3 ani și până acum, sporturile pe verticală i-au devenit Getei o a doua natură. Pentru antrenament, acasă, pe lângă cățăratul pe panoul amenajat, face tracțiuni, genuflexiuni, bricege.
Îi place și să se dea cu bicicleta și cu rolele. Cu bicicleta a învățat să facă mici acrobații, cum a văzut la băieții de pe la școală. Cu rolele, se dă în viteză. Geta face multe în viteză, vorbește, merge, aleargă, se mișcă în viteză. De fapt, vrea, când mai crește și-și ia permisul de conducere, să participe la raliuri. Cum a făcut tatăl ei.
De înotat nu știe, n-o învățat încă. Dar îi place apa. Oceanul, mai exact. La fiecare final de expediție, ori de câte ori este posibil, ultima oprire este malul oceanului, pentru o clipă de relaxare.
Și face tot felul de obiecte din etamină ori hârtie. A învățat la lucru manual. „Îmi place la lucru manual. Am început cu felicitări pentru mama, dar am trecut la ceva mai avansat – anul acesta, de ziua lui, i-am făcut cadou lui tata un cub din hârtie, ce se desface, pe care am așezat o mulțime de poze din expediții”.
[widgetkit id=24]
Expedițiile. Și încă ceva.
Dintre expediții, cel mai fain i s-a părut în Chile, când a urcat Ojos del Salado. Lagunele turcoaz („nu verde-albastru, ci turcoaz limpede-limpede”), păsările flamingo, deșertul, totul i s-a părut superb. „Superb” este un cuvânt pe care îl folosește des. Îi plac cuvintele și este avântată când povestește. Vorbește destul de mult, își dă seama de asta. Crede că adulții, străinii, din politețe, nu prea-i spun asta, dar își dă ea seama. Asta, însă, n-o oprește din povestit.
Jungla nu i s-a părut cu nimic spectaculoasă. A văzut-o când a mers în Tanzania. N-a văzut șerpi atunci, dar foarte bine, că nu-i plac. Nu-i plac târâtoarele. Mai degrabă atinge un șoricel, decât un vierme ori șarpe. Vrea, însă, să ajungă din nou în Africa pentru un safari mare, să vadă elefanți și lei. Pe aceștia nu i-a întâlnit. Doar girafe, din mersul mașinii. Tare simpatice i s-au părut. „Nu, la zoo nu m-am dus. De ce să o fac? Am văzut multe din animalele de acolo deja, și nu în niște cuști, în libertate”.
În expediții, ceilalți din grup o tratează ca pe un om mare, căci nu fuge de efort ori responsabilitate. Și întotdeauna învață ceva nou. Pe Denali, de exemplu, a mers pe rachete. O mai făcuse o dată, în Retezat, dar foarte puțin, așa că acum a fost o experiență inedită. A tras și la sanie mai tot drumul. „Cam 20 de kilograme. Și frig!… Frig rău!”.
Acum, aproape că este pregătită pentru Everest, care este planificat pentru primăvara lui 2017. Nu știe dacă va putea urca, există o limită de vârstă, 16 ani. (n.r. În septembrie 2015, Guvernul Nepalez a decis să introducă noi restricții pentru ascensiunea pe munte, limitând accesul persoanelor neexperimentate, în vârstă ori prea tinere, ori a căror stare de sănătate nu le permite să meargă singure, pe propriile picioare. Anul acesta, lui Tyler Armstrong, 12 ani, i-a fost refuzată cererea de a urca pe Everest). Tatăl ei discută acum cu autoritățile, să vadă dacă se poate face o excepție, dat fiind palmaresul ei. A mai obținut o dată una din partea Guvernului Argentinian, când i s-a permis să urce Aconcagua (n.r. 6.960m, cel mai înalt vârf din lume în afara Asiei), în ciuda faptului că nu avea încă 14 ani.
Nu-i e frică de Everest. De fapt, Getei pare să nu-i fie frică de nimic pe munte. Are încredere totală în tatăl ei. „Tata știe exact ce este de făcut”.
Am întrebat-o unde în lume ar vrea să mai ajungă. E tot un munte. „Antarctica. Sidley ori Vinston. Acolo, doar câteva femei au ajuns. Coco a fost prima”. (n.r. Coco este prima alpinistă din lume care a urcat pe Sidley, realizând atunci unul dintre cele 7 recorduri mondiale oficiale ce i s-au alocat).
Pe munte, mănâncă mâncare gătită, în mare parte. Paste, cartofi, diverse, cam ca acasă. Cu toții în familie sunt ovo-lacto-vegetarieni. Bucătar este domnul Popescu. „Tot ce face este foarte bun”. Dar a gătit și ea o dată. Într-o expediție, a luat niște paste, le-a pus la fiert și a pregătit un sos de a ieșit chiar mai bun ca al tatălui ei. Însă mama se pricepe la prăjituri. Îi plac la nebunie negresele, plăcinta cu mere, tortul de ciocolată, cozonacul și clătitele. „Totul fără zahăr”. Mofturoasă nu-i. Dar nu amestecă gusturile, dulce cu sărat, de exemplu. „Nu înțeleg de ce ai face-o, deși poate nu e rău ce iese”. Face totuși o concesie porumbului mexican. Porumb dulce, fiert, cu multă boia iute. „Mmm, e foarte bun!”
Se bucură pentru toate aceste reușite (n.r. vezi cartea de vizită, la finalul textului), dar nu ține la ele. De fapt, se bucură că vin alții, mai tineri, din urmă, care vor să i le bată. Pe ea o mulțumește că le are în palmares, în rest, nu contează. De exemplu, o prietenă de-a ei, Irina, de 10 ani, va încerca să urce pe Ararat ori Damavand, în încercarea de a o devansa pe Geta.
Ea, Geta, are planurile ei. Să fie prima femeie care să finalizeze atât 7 Summits, cât și 7 Vulcanoes. Știe clar ce vrea. Se bazează pe tatăl ei 100%, pe experiența și voința ei, și crede că va reuși. Și mai vrea să moștenească de la tatăl ei 7 Munți în Grădina Carpaților și Altitude Expeditions Team, divizia de munți înalți a clubului sportiv montan Altitudine, din care face parte. Vrea să-i ducă pe oameni mai aproape de munte, așa cum face tatăl ei.
Epilog
Geta pare puțin timidă când o întâlnești prima oară. Așa, puțin stângace. Dar nu e, mai degrabă foarte politicoasă și căutând să vadă cum e omul din fața ei și cum decurge discuția. Odată ce se relaxează, începe într-adevăr să turuie. Are tot felul de lucruri de povestit și se vede că îi place să o facă. Dar stare nu are. Se mișcă constant. Preferă să meargă decât să stea pe o bancă, dar nici mersul nu e liniștit. E soldățesc, așa. Mers de soldat mic. Ridică genunchii, ca și cum i-ar fi teamă că anchilozează dacă îi lasă în poziția lor normală. De stat jos, o face, dar scurt. Cum spuneam, preferă să se miște. Și râde. Râde mult, cu gropițe și ochi mari.
Da, Geta poate că stârnește controverse prin activitatea ei, puțin obișnuită la un copil de vârsta ei, cel puțin în România. Este, de altfel, un subiect mult discutat, controversat chiar la nivel internațional, acela al vârstei tot mai fragede la care copiii se implică (ori sunt implicați) și se antrenează în sporturi extreme la care până și adulții întâmpină dificultăți serioase (gen parcour, alpinism de altitudine, base jumping). Însă Geta este ferm convinsă că asta vrea să facă și se antrenează să fie cât poate de bună și pregătită.
Așă că, toate pânzele sus și mult succes, tânără fată!
PS: Între 20 și 31 octombrie 2016, Geta va fi din nou pe drum, în Papua Noua Guinee, pentru a urca Mt. Giluwe, cel mai înalt vulcan din Australia și Oceania. Este al șaptelea vârf din Circuitul 7 Volcanoes.
Carte de vizită:
- Data nașterii: 4 iunie 2003
- Legitimată la Clubul Sportiv Montan Altitudine
- Discipline: alpinism de altitudine, escaladă sportivă
- Cea mai tânără alpinistă din lume pe Mt. Ararat, Damavand, Sabalan, Ojos del Salado, Aconcagua, Pico de Orizaba, Denali
- 3 titluri Campioană Naționala la escaladă
- 1 distincție Alpinistul Anului 2015 pentru Alpinism de altitudine la categoria copii
- website: http://dorgetapopescu.blogspot.ro/